Termenul în care se pot achita amenzile la jumătate s-a extins

Autor: Marius Vișan 24 aug. 2018 Știri auto
Termenul în care se pot achita amenzile la jumătate s-a extins

MAI (Ministerul Administraţiei şi Internelor) a anunţat pe Facebook că toate amenzile vor putea fi achitate la jumătate în termen de 15 zile, în loc de 48 de ore, cum este în prezent.

„De astăzi, amenzile contravenţionale pot fi plătite la jumătate din minimul prevăzut de actul normativ, în termen de 15 zile de la data înmânării sau comunicării procesului-verbal (în loc de 48 de ore). Cu alte cuvinte, dacă agentul constatator vă aplică o amendă de 200 de lei, iar minimul prevăzut de lege este 100 de lei, dumneavoastră veţi putea achita în termen de 15 zile calendaristice doar 50 de lei”, a anunţat MAI.

O altă modificare care intră de azi (24 august) în vigoare se referă la plata amenzii la agentul constatator. „Tot de astăzi, amenzile nu mai pot fi achitate direct la poliţist… eliminăm, astfel, orice schimb de bani între cetăţean şi poliţist!”.

 


Urmărește Promotor.ro pe Google News



Marius Vișan
Marius Vișan
În 2006, Marius Vișan a pășit cu entuziasm în lumea jurnalismului online, începând studiile la Facultatea de Jurnalism a Universității Hyperion. În paralel, a realizat stagii de internship la radio și într-o agenție de PR. A continuat să își aprofundeze cunoștințele cu un masterat în ... citește mai mult
Visan Marian
Visan Marian
Începând cu anul 2015, Marian Vișan s-a implicat în domeniul auto, însă experiența sa în jurnalismul online începe din 2006, în timpul studiilor la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării. La vârsta de 18 ani a început să se familiarizeze cu mașinile odată cu obținerea permisului ... citește mai mult

Comentarii
Inchide